Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din septembrie, 2017

Borsec - rezervatia naturală Scaunul rotund

Rezervația naturală „Scaunul Rotund” din Borsec, este nu doar cea mai importantă depunere de travertin din România, cu formațiuni carstice și doline, dispuse într-o zonă cu suprafața de circa 40 hectare, ci și o rezervație botanică, ce adăpostește specii protejate, dintre care Betula nana (mesteacănul pitic) este cea mai cunoscută. Depozitul de travertin datează din Cuatrenar și are grosimea de circa 100m, s-a format prin precipitare din apele minerale cu bicarbonați de calciu și magneziu. Principalele obiective ale rezervației sunt: - Poiana Zânelor, care cuprinde un ansamblu de izvoare minerale și băi de picioare; în luna septembrie, imaginea este completată și îndulcită de violetul suav al  brândușelor de toamnă (Colchicum autumnale) - Peștera de Gheață, cu un promis ecou de 7 silabe, pe care nu am reușit să-l provocăm/identificăm, dar drumul până acolo este superb, iar intrarea în peșteră este minunată - Grota Urșilor (nu am reușit să o vedem) - o minunată zonă de panoramă