vineri, 10 septembrie 2010

Lehamite...

Nu-mi dau seama exact daca aceasta stare e generata automat, o data cu schimbarea anotimpurilor. Nu constientizez acum daca ma apuca ritmic, ori in rastimpuri.
Ca sa o definesc, as putea spune ca lehamitea reprezinta lipsa de chef. de tot si de toate. E ca o cadere libera, ori ca o plutire intre doua lumi. Si mi-am jurat, cand am trecut prin momente de maxima nefericire, ca ma voi bucura de fiecare zi a vietii mele. Dar uit repede juramintele!
Starea de lehamite, in cazul meu, consta in faptul ca nu mi se leaga nimic. Ma simt uzata, golita, as dormi, dar imi dau seama ca pierd timpul. Si-atunci, ma angrenez in cate ceva care nu are legatura cu termenele foarte precise ori cu sarcinile stringente.
Mi-e urat sa fac transferul plantelor de pe terasa. Mi-e sila sa le replantez in ghivece pe cele exilate in gradina, pe perioada verii. Aman udarea plantelor, pana cand sucombeaza unele. 
Nu-mi mai simt casa prietenoasa, ma simt in vizita, ma intriga dezordinea / murdaria, dar nu-mi gasesc resurse pentru a ma reimprieteni cu lucrurile mele. Aman finalizarea unor lucruri pe care mi le-am dorit mult. Sunt nepasatoare doar aparent, caci in realitate ma consum.
Incepe scoala. Mi-e urat, mi-e lene.

2 comentarii:

  1. Cred ca starea de lehamie este generala. Si eu simt si ma simt exact cum ai descris tu... Nu cred ca e doar pentru ca a venit toamna...

    RăspundețiȘtergere
  2. Cred ca e un concurs de imprejurari, care devine din ce in ce mai ostil.
    Doamne ajuta!

    RăspundețiȘtergere