Calcat de rufe în ţârâit de greiere

E sâmbătă dimineata. M-am trezit cu "capu'n noapte", mi-am baut cafeaua rapid si-am decis c-ar fi intelept să calc rufele inainte de a se încinge afară şi implicit la mansarda.
Rufele le pot călca doar dimineaţa şi doar dacă mă trezesc devreme. Mi se pare o grozavă pierdere de vreme, dar dacă reuşesc să mă trezesc înaintea ceasului, calc cu plăcere, îmi dă senzaţia că e timp furat. Ca şi cum aş folosi din timpul altcuiva.
Pentru că mă uit la TV doar când calc, îmi place să scot masa din debara, să-mi orientez televizorul. Şi calc. 
La un moment dat, aud un ţârâit. Fix în spatele meu, undeva în dreapta sus. Foarte aproape. Am ezitat preţ de o secundă, apoi mi-am luat inima în dinţi. Am facut doi paşi şi-am intrat în debara. Tăcere. Deasupra uşii, ceva verde, profilat pe lavabila violet. M-am urcat pe scaun, pentru a vizualiza complet. Un greiere.Imobil. Silenţios.

Cred că sufăr de semi-zoofobie. Mi-a luat vreo 2 minute să mă hotărăsc ce să fac: să calc în continuare, cu spatele la uşa deasupra căreia era inamicul sonor? Să-nchid toate uşile şi să mă retrag?
Raţiunea a învins, am continuat călcatul. Cred că din jumătate-n jumătate de minut mă uitam în spate. După un timp, dumnealui a coborăt, probabil printr-un salt. O fi fost curios să vadă cine-l deranjează. Stătea cuminte pe prag. Am apelat la ajutoare, am cerut o mătură, l-am direcţionat afară, indicându-i uşa deschisă a balconului. De mai bine de-o oră face ture pe geam şi pe rama uşii. Nu vrea să plece. Ce i-o fi dereglat simţurile?


În faţa lui se deschide natura, iar el stă ca nătângul la mine-n balcon!
Până şi greierii au luat-o razna...