Povestirea de mai jos este o compunere, rezolvată de David ca tema de casă, pornind de la 3 cuvinte date: Atlantida, originalitate şi...îmi scapă.
Mi-a cerut să o citesc, să-mi spun părerea. Mi-a plăcut compoziţia în sine (copilul are 11 ani) însă am rămas pur şi simplu fără grai la fraza de încheiere. Am simţit efectiv cum îmi curge fericirea prin vine! Sufletul mi s-a umplut de o mândrie maternă incredibilă, mi-am spus că în toată nebunia asta, casa noastră este o oază de normalitate.
Este o zi obişnuită de vară. M-am gândit să merg la bibliotecă, să împrumut o carte pentru şcoală.
Plimbându-mă prin marea de cărţi, zăresc una ciudată, imensă şi de un albastru intens. Pe copertă era scris cu auriu "Atlantida". Avea şi nişte ilustraţii cu sirene şi sireni. Când deschid cartea, o lumină safirică cuprinde totul în jur. Parcă sunt într-un somn profund. Mă trezesc într-un albastru nesfârşit - oceanul. Acum toate au legătură. Cartea aceea, oceanul... Era clar: trebuie să ajung în Atlantida! O steluţă de mare, roşie ca focul, se oferă să mă ajute. Urmând-o, văd în depărtare 4 bule cristaline. Steaua îmi spune că sunt pentru apărare, formând un câmp magnetic, care nu permite accesul persoanelor străine.
În sfârşit am ajuns la intrarea păzită cu străşnicie de doi sireni. Îi spun steluţei că vreau să o cunosc pe regină, iar ea îşi schimbă direcţia spre castel. Casele din Atlantida erau foarte frumoase, datorită originalităţii lor. Erau formate din mai multe scoici uriaşe.
În depărtare, castelul se înalţă măreţ, dominând priveliştea. Intru în castel, mergând, până când ajung la o uşă mare, ca de smarald, împletită din alge. Dintr-o dată, uşa se deschide şi stau pe un covor violet, faţă în faţă cu Regina-Sirenă. Ea poartă o coroană de aur şi o coadă rubinică superbă.
Mă întreabă ce doresc, cu un ton superior. Dar nici nu apuc să vorbesc că se aude un strigăt puternic care seamănă cu "tritonii atacă!!!".
Regina le ordonă gărzilor să mă ducă la loc sigur. După două ore de aşteptare, vine şi îmi spune că are o misiune foarte importantă pentru mine, şi anume trebuie să ademenesc tritonii la râpa de lângă oraş. Zis şi făcut! I-am adus pe tritoni la locul potrivit, unde-i aşteptau sirenele, care au început să cânte un cântec care parcă te hipnotiza. Tritonii se apropiau tot mai mult, parcă orbi, şi cădeau rând pe rând în prăpastie, până la ultimul.
Pentru curajul meu, am fost răsplătit cu o dorinţă îndeplinită. Eu am ales să mă întorc acasă, la familia mea.
Mi-a cerut să o citesc, să-mi spun părerea. Mi-a plăcut compoziţia în sine (copilul are 11 ani) însă am rămas pur şi simplu fără grai la fraza de încheiere. Am simţit efectiv cum îmi curge fericirea prin vine! Sufletul mi s-a umplut de o mândrie maternă incredibilă, mi-am spus că în toată nebunia asta, casa noastră este o oază de normalitate.
Este o zi obişnuită de vară. M-am gândit să merg la bibliotecă, să împrumut o carte pentru şcoală.
Plimbându-mă prin marea de cărţi, zăresc una ciudată, imensă şi de un albastru intens. Pe copertă era scris cu auriu "Atlantida". Avea şi nişte ilustraţii cu sirene şi sireni. Când deschid cartea, o lumină safirică cuprinde totul în jur. Parcă sunt într-un somn profund. Mă trezesc într-un albastru nesfârşit - oceanul. Acum toate au legătură. Cartea aceea, oceanul... Era clar: trebuie să ajung în Atlantida! O steluţă de mare, roşie ca focul, se oferă să mă ajute. Urmând-o, văd în depărtare 4 bule cristaline. Steaua îmi spune că sunt pentru apărare, formând un câmp magnetic, care nu permite accesul persoanelor străine.
În sfârşit am ajuns la intrarea păzită cu străşnicie de doi sireni. Îi spun steluţei că vreau să o cunosc pe regină, iar ea îşi schimbă direcţia spre castel. Casele din Atlantida erau foarte frumoase, datorită originalităţii lor. Erau formate din mai multe scoici uriaşe.
În depărtare, castelul se înalţă măreţ, dominând priveliştea. Intru în castel, mergând, până când ajung la o uşă mare, ca de smarald, împletită din alge. Dintr-o dată, uşa se deschide şi stau pe un covor violet, faţă în faţă cu Regina-Sirenă. Ea poartă o coroană de aur şi o coadă rubinică superbă.
Mă întreabă ce doresc, cu un ton superior. Dar nici nu apuc să vorbesc că se aude un strigăt puternic care seamănă cu "tritonii atacă!!!".
Regina le ordonă gărzilor să mă ducă la loc sigur. După două ore de aşteptare, vine şi îmi spune că are o misiune foarte importantă pentru mine, şi anume trebuie să ademenesc tritonii la râpa de lângă oraş. Zis şi făcut! I-am adus pe tritoni la locul potrivit, unde-i aşteptau sirenele, care au început să cânte un cântec care parcă te hipnotiza. Tritonii se apropiau tot mai mult, parcă orbi, şi cădeau rând pe rând în prăpastie, până la ultimul.
Pentru curajul meu, am fost răsplătit cu o dorinţă îndeplinită. Eu am ales să mă întorc acasă, la familia mea.
Cu asa o mamica leoaica, closca... cum sa nu se simta acasa ca in cuib?
RăspundețiȘtergereFoarte frumos si emotionant.
Nu toata lumea reuseste in felul acesta. Felicitari Mirela.
Doamne ajuta-le copiilor nostri!
RăspundețiȘtergere