Nu ştiu cât am crezut în copilărie în poveştile cu prinţi transformaţi în broscoi râioşi, dar şi acum - ca şi atunci - numai gândul de-a atinge un batracian hidos are darul de-a-mi întoarce iremediabil stomacul pe dos! Rămân la ideea că fiecare vieţuitoare are rolul său în natură, iar diferenţele de clasă, ori cele dintre mediile de viaţă, fac imposibilă convieţuirea!
Aşadar, când tânăra copilă, nici măcar inocentă, a acceptat să dea sărutarea salvatoare broscoiului, a devenit conştientă de faptul că plăteşte un preţ corect în schimbul unui destin cacofonic. Probabil că ar fi putut să-şi taie din coadă, rămânând Moni, dar a ales alăturarea nealterată a prenumelui moştenit cu cea a numelui dobândit, şi astfel - va dăinui în memoria colectivă ca o imensă cacofonie: cacolulmbeanu!
Riga Crypto... in varianta de tabloid :D
RăspundețiȘtergereAi ilustrat in cateva linii realitatea lucrurilor, felicitari, Mirela!
Merci, am sintetizat, caci toata saptamana trecuta m-am simtit asasinata de "n" e-mail-uri, toate cu titluri de stiri pe marginea acestei povesti.
RăspundețiȘtergereIntr-un final, n-am mai rezistat si mi-am spus si eu parerea! :)))