M-am îndrăgostit iremediabil de această ceramică, în urmă cu 20 de ani, atunci când am văzut primele farfurii de Horezu. Mi-am dorit întotdeauna să ajung în "ţara" lor, însă nu mi-am imaginat nici pe departe cât de pitoresc este satul Olari unde se produc de fapt aceste minunăţii.
Ne-am propus să "pierdem" o juma' de oră bună la Olari, în fapt au fost mai bine de 3 ore!
Aşezarea cuprinde casele.atelier ale meşterilor olari. Am străbătut-o până la ultima casă, iar la coborâre, am vizitat şi cumpărat de la fiecare câte ceva. Alegerea a fost foarte dificilă, căci le-aş fi vrut pe toate! :)))
Matinali, probabil şi datorită vremei înnorate, cei mai mulţi dintre ei, meştereau, conform tradiţiei. Tehnica este cât se poate de primitivă, de naturală, aş spune: roata acţionată cu piciorul, pictarea acestora, adânciturile specifice. Este fascinant şi emoţionant să vezi cum, sub ochii tăi, bucăţica de lut capătă formă.
Mi-au plăcut oamenii locului: prietenoşi, deschişi, calzi, vorbăreţi şi dornici să-ţi lămurească neştiinţa, păstrând însă cu sfinţenie secretul. La întrebări indiscrete, răspunsuri evazive! :)) Totuşi, punând cap la cap, am înţeles că de fapt lutul este din zonă, dar nu chiar aşa aproape şi totuşi nici foarte departe! ;)) Culorile sunt naturale, din pământuri, pe care le cunosc de la bunici, din locuri ştiute doar de cei iniţiaţi, iar verdele şi albastru sunt din cupru. Grămezile imense de lemne de fag nu sunt pentru iernile lungi, ci pentru cuptoare! De cele mai multe ori comercianţii sunt cei care le cunmpără en-gros marfa, pentru a o revinde.
Casele meşterilor olari:
Crâmpeie din atelierele olarilor:
Căteva imagini cu minunăţiile colorate:
În Horezu, la fel ca şi în Corund, de o parte şi alta a drumului, comercianţii îşi etalează mărfurile, numai că, sunt amestecate toate zonele folclorice ale României, şi-n plus şi cele ale Chinei şi altor ţări asiatice & africane! Cu greu am reuşit să "decupez" câteva piese desăvârşite, din ciclul "Of, Doamne!":
Drumul nostru a continuat cu vizitarea Mănăstirii Horezu / Hurezi, o adevărată bijuterie arhitectonică, cea mai reprezentativă construcţie în stil brâncovenesc. Se spune că numele provine de la răpitoarele nocturne huhurezi, singurele care tulburau liniştea acestor tărâmuri de poveste, situate la poalele munţilor Căpăţânii:
Deşi curtea era plină de trandafiri absolut impecabili, aflaţi la al doilea val de înflorire, nu m-a tentat să-i fotografiez; de altfel, un grup de turişti germani era pra ocupat cu mirosirea, mângâierea & imortalizarea lor.
Am fost cucerită de mirosul dulceag-otrăvitor al leandrilor arborescenţi şi-am admirat alte plante:
Ne-am propus să "pierdem" o juma' de oră bună la Olari, în fapt au fost mai bine de 3 ore!
Aşezarea cuprinde casele.atelier ale meşterilor olari. Am străbătut-o până la ultima casă, iar la coborâre, am vizitat şi cumpărat de la fiecare câte ceva. Alegerea a fost foarte dificilă, căci le-aş fi vrut pe toate! :)))
Matinali, probabil şi datorită vremei înnorate, cei mai mulţi dintre ei, meştereau, conform tradiţiei. Tehnica este cât se poate de primitivă, de naturală, aş spune: roata acţionată cu piciorul, pictarea acestora, adânciturile specifice. Este fascinant şi emoţionant să vezi cum, sub ochii tăi, bucăţica de lut capătă formă.
Mi-au plăcut oamenii locului: prietenoşi, deschişi, calzi, vorbăreţi şi dornici să-ţi lămurească neştiinţa, păstrând însă cu sfinţenie secretul. La întrebări indiscrete, răspunsuri evazive! :)) Totuşi, punând cap la cap, am înţeles că de fapt lutul este din zonă, dar nu chiar aşa aproape şi totuşi nici foarte departe! ;)) Culorile sunt naturale, din pământuri, pe care le cunosc de la bunici, din locuri ştiute doar de cei iniţiaţi, iar verdele şi albastru sunt din cupru. Grămezile imense de lemne de fag nu sunt pentru iernile lungi, ci pentru cuptoare! De cele mai multe ori comercianţii sunt cei care le cunmpără en-gros marfa, pentru a o revinde.
Casele meşterilor olari:
Crâmpeie din atelierele olarilor:
În Horezu, la fel ca şi în Corund, de o parte şi alta a drumului, comercianţii îşi etalează mărfurile, numai că, sunt amestecate toate zonele folclorice ale României, şi-n plus şi cele ale Chinei şi altor ţări asiatice & africane! Cu greu am reuşit să "decupez" câteva piese desăvârşite, din ciclul "Of, Doamne!":
Drumul nostru a continuat cu vizitarea Mănăstirii Horezu / Hurezi, o adevărată bijuterie arhitectonică, cea mai reprezentativă construcţie în stil brâncovenesc. Se spune că numele provine de la răpitoarele nocturne huhurezi, singurele care tulburau liniştea acestor tărâmuri de poveste, situate la poalele munţilor Căpăţânii:
Deşi curtea era plină de trandafiri absolut impecabili, aflaţi la al doilea val de înflorire, nu m-a tentat să-i fotografiez; de altfel, un grup de turişti germani era pra ocupat cu mirosirea, mângâierea & imortalizarea lor.
Am fost cucerită de mirosul dulceag-otrăvitor al leandrilor arborescenţi şi-am admirat alte plante:
daaa, ai vazut ce leandrii imensi erau la manastire! felicitari pentru itinerariu!
RăspundețiȘtergereLeandrii asa de mari nu am mai vazut niciodata! Nici macar in vreo gradina botanica! Iar mirosul lor... ah, mirosul!!!
RăspundețiȘtergereA fost un traseu remarcabil, pacat ca un pic pe fuga!
Mirela, imi place foarte mult felul in care povestesti! :) Felicitari!
RăspundețiȘtergereAtunci cand citesc postarile tale chiar ma simt in acele locuri de care vorbesti!
Am fost de vreo cateva ori in Horezu, dar spre rusinea noastra nu am mers si in satul Olari, insa m-ai facut curioasa, asa ca data viitoare vom merge sigur sa-i veddem la treaba!
Cat despre Manastirea Hurezi este o adevarata bijuterie , nu-i asa? Nu degeaba a fost inclusa in patrimoniul UNESCO ! :)
Si cand ajungi in Rm. Valcea sa dai de veste! ;)
Ma bucur ca ti-am desteptat curiozitatea! :))
RăspundețiȘtergereManastirea este de exceptie, chit ca vara asta am vazut capodoperele din Moldova si Bucovina, mi-a produs o stare de incantare reala.
In ce priveste Rm. Valcea, a fost prima oara cand am vazut acest oras, mai mult chiar, mi-am facut piata: vinete, gogosari, capia! :))))