Treceți la conținutul principal

Despre compost (2)

Primăvara 2012 ne-a dat avânt, şi-am construit ce-a de-a doua ladă de compost. Mă rog, eu cu ideea, Dan cu realizarea! Pupe-l mama de inginer! :)))
La sfârşitul lui aprilie, a scos tot materialul depozitat, l-a mutat în celălalt compartiment.
În treacăt fie spus, toată iarna am fost mult mai atentă cu toate cojile de zarzavaturi curăţate, cu zaţul de cafea, cu şerveţelele folosite, iar cantitatea de gunoi menajer s-a redus semnificativ (adaug şi faptul că am rezolvat problema PET-urilor şi a plasticului prin proiectul Şcoli pentru viitor verde).
Cam aşa arăta materialul, la final de aprilie - încă nu-i pot spune compost, dar cred că nu peste mult timp va fi ceea ce aşteptam.

Rămâne să mai confecţionăm o sită, am senzaţia că am şi o mini-cultură de coropişniţe, căci am adăugat şi bălegar.
OBSERVAŢII:
- NU voi mai adăuga material lemnos (crengi) decât TOCATE!!!
- voi intensifica colectarea zaţului de cafea, mă gândesc să apelez şi la cunoştinţe pentru asta
- musai tre' să reevaluez rolul hârtiei în această ecuaţie!!!

Comentarii

  1. "musai tre' să reevaluez rolul hârtiei în această ecuaţie!!!" - adicatelea trebuie sa pui mai multa sau mai putina?

    RăspundețiȘtergere
  2. Trebuie sa pun! :)))
    In compostul de anul trecut nu am pus initial deloc. Abia primavara asta l-am imbogatit cu hartie.

    RăspundețiȘtergere
  3. Cartoane si frunze la greu si vin ramele si fac o treaba grozava ,la fel ca si tine,eu cu ideile gasite pe net,sotul cu practica ,dar al meu nu este asa tipicar ca al tau ,dar este muncitor,asa ca am facut anul asta o sola numai pentru vermicompost,avem multe rame prin gradina ,asa am zis sa facem un loc unde sa le punem la treaba ,initial zisesem sa fac si rame pentru pescari ,dar momentan principal este sa imi faca vermicompostul.
    Am colectat paie,frunze,cartoane,balegar nu proaspat,gainat diluat,cafea am gasit de la un automat ,apoi sotul meu sa dus la un restaurant si la cateva zile lua cateva kg
    http://rami86.sunphoto.ro/Gradina_2012/69257951
    Le-am adus si sange de la abator,dar nu mai repet,resturi din piata,plus cele din gospodaria noastra ,dar ce am observat ca le place cartonul ,asa ca le-am dat mai mult.
    Unele resturi le-am lasat sa se usuce mai bine apoi le-am tocat si toate sunt acoperite cu un strat gros de paie ,ca sa nu le fie cald,udate din cand in cand si improspatat cu haleala.
    Cam asa arata
    http://rami86.sunphoto.ro/Gradina_2012/79877748
    urmeaza sa vad rezultatul.
    Sa auzim numai de bine!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Găluşte cu păsat

Din ciclul comorilor de aur ale bunicilor, prestate de mama mea: Găluşte cu păsat La ţară se cheamă găluşte, şi sunt mai mari decât sarmalele cu carne, deşi la noi în Ardeal, se fac mari toate! Ingrediente: 5-6 cepe mari 300-350 g păsat 100 g orez slăninuţă, jumeri 2-3 linguri untură de porc afumătură moare varza acră condimente: sare, piper, delikat cimbru uscat Preparare: Ceapa tăiată solzişori se căleşte în untură. Păsatul foarte bine spălat, în câteva ape, până când aceasta rămâne curată, la fel şi orezul, se adaugă peste ceapă. Se adaugă cimbrul şi se condimenteză. Se pune apă şi se lasă să fiarbă 25-30 minute. Se aleg frunze de varză mari,  pregătite ca pentru sarmale (nervura principală îndepărtată). Se aşează umplutura şi se completează cu o jumară / bucăţică de slăninuţă şi se împachetează la fel ca sarmalele obişnuite. Se fierb cu afumătură, în apă + moare (zeamă de varză) la foc mic 4-5 ore. Se servesc fierbinţi.

Topcit cu cir de mămăligă

Deci asta e o mâncare pe care o ador, în special vara, când ajung câteva zile la ţară, la ai mei. Îmi aminteşte iremediabil de vremurile copilăriei, mă reîntoarce la matcă, îmi dă sentimentul de apartenenţă la neam şi ţară. Sunt o tradiţionalistă şi nu mă sfiiesc s-o recunosc! Prefer să fie gătită de mama, motiv pentru care o includ tot în categoria "comori din bucătăria mamei", chiar dacă e făcută în colaborare cu tata, ca şi încă vreo două-trei chestii de astea "din popor". Acum îmi dau seama că trebui să-i pozez pe autori, însă ca dovadă nu am decât o farfurie cu mâncare! Topcit cu cir  Ingrediente: 2-3 cepe mărişoare brânză un pic de ulei mărar cir de la mămăligă (zeama sau fiertură de mălai cu apă) Preparare: se căleşte ceapa până se înmoaie, fără a se arde defel se adaugă brânza frământată se lungeşte cu cir se sărează, după gust se înverzeşte cu mărar proaspăt sau congelat.

Sirop din muguri de jneapăn

Dumnezeu mă iubește, simt asta în fiecare zi a vieții mele... Nu am făcut sirop din conuri și/sau muguri de brad de mulți ani, din vremea când copiii erau mici. Anul acesta însă, mi-am propus să-l prepar; atâta doar că până am verbalizat, a trecut sezonul. Eram convinsă că am pierdut și ultima șansă, când cineva mi-a oferit muguri de jneapăn, culeși de la munte... Mirosul lor mi-a adus toată pădurea și tot muntele în bucătărie, de-acolo a evadat pe terasă, și apoi în toată curtea... Mi-au adus în minte vacanțele copilărei, petrecute într-un sat de munte, la bunicii materni, când mergeam la fân, trecând prin păduri de conifere umbroase și amețitor de mirositoare... Fiecare picătură din siropul obținut îmi pare aur curat... Sunt fericită pentru că mi-am împlinit un vis! Rețeta: - conuri sau muguri de brad, molid sau alte conifere - apă - zahăr: 1 kg/l de lichid rezultat - lămâie Preparare: Se spală mugurii/conurile și se pun la fiert, într-o cratiță, cu apă care ...