Doamnele găini din rasa italiană argintie sunt întradevăr nobile, căci sunt blânduțe și cumințele și-și văd de treaba lor, adică fac oușoare, într-o zi 3, a doua zi 1-2! Suntem mulțumiți de ele, am început să le lăsăm prin curte, au spațiu berechet, căci curtea nu e separată de grădina de legume, nu fac prostii, nu scormonesc florile, nu ciugulesc legumele. Cert este că s-au învățat cu libertatea, dimineața le deschid, au deja pregătite grăunțele zdrobite parțial (un soi de păsat) și apa, mănâncă destul de conștiincioase, apoi stau cu ochii pe plasa de sârmă, așteptând eliberarea. Ciugulesc toată ziua la iarbă/trifoi/lucernă, mai mănâncă pietricele și nisip. Îmi place că umblă toate 4, formând un grup compact, deși, uneori, una dintre ele face opinie separată, cred că fie e mai zăpăcită din fire, fie are GPS-ul un pic defect! :) Prima dată când le-am dat drumul, au trecut pe sub gard în grădina vecinilor. Noroc cu tata, care fiind la noi, a pornit în căutarea lor. Bezmetica singu...