Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta gustari

Ciuperci umplute

Ingrediente: - ciuperci champignon cu pălăria mare - piept de pui - 1 praz - cașcaval - maioneză Preparare: Cipuercile se spală bine, se curăță codițele și se lasă la scurs. Se prepară umplutură din pieptul de pui tăiat cubulețe, prazul tăiat fin și codițele ciupercilor tocate mărunt, călite în 2 linguri de ulei. După ce se răcește, se mărunțesc fin cu blenderul, se amestecă cu un pic de pătrunjel verde și cașcaval răzuit, se condimentează. Se umplu pălăriile, se așează în tava aragazului, se adaugă mnaioneză deasupra, pentru a se rumeni frumos (nu mi-au ieșit la fel de aspectuoase ca în rețeta după care m-am inspirat, dar de gustoase au fost de nota 10).

Gulie cu maioneză

  O gustărică minunată, cred că vara asta am descoperit guliile, căci până acum tare le-am ignorat! :) Ingrediente: - 2 gulioare mici, tinere și fragede - 1/2 linguriță sare - 1 praz Maioneza rapidă: - 200 ml ulei - 1 ou - 1 linguriță muștar - zeamă de lămâie - 1/2 linguriță sare Preparare: Guliile curățate de coajă se rad pe răzătoarea mică, se sărează și se lasă cca 15-20 minute. Între timp, prepară maioneza rapidă dintr-un ou Guliile, bine stoarse, se amestecă ușor cu maioneza și cu prazul tăiat fin. Se servește pe pâine proaspătă, cu roșii mărunțele și dulci :).

Cartofi acordeon

Acești cartofi sunt extrem de versatili, genul de preparat cu tot ce ai la îndemână/găsești prin frigider. Deși auzisem de ceva vreme, nu prea mi-au inspirat încredere, abia după ce i-am pregătit mi s-au părut demni de luat în calcul!  Cred că pot fi preparați de fiecare după bunul plac! Cum i-am preparat eu: -         am ales cartofi de dimensiuni apropiate, i-am spălat foarte bine cu partea abrazivă a buretelui de vase. -         i-am așezat în concavitatea lingurii, i-am secționat transversal, în felii de 2-3 mm -         am garnisit cu: felii de bacon/kaiser și cașcaval și bucățele fine de unt -         am așezat cartofii împănați într-o tavă, am turnat peste ei un sos format din smântână/iaurt + sare, piper (într-una din variante am pus și ouă bătute, numai că așa aduc tare a cartofi franțuzești). -    ...

Conopida cu praz si maioneza

Pentru acestă rețetă formidabilă, îi sunt recunoscătoare Magdei Adina de pe al cărei blog m-am inspirat. Am adaptat rețeta, în sensul că am folosit maioneza de 5 minute (la care nu mai pot renunța de când am descoperit-o și pe care o fac și cu mai puțin ulei, de data aceasta cu 200ml, în loc de 300) în locul celei clasice. Pentru mine conopida cu maioneză era un amestec de buchețele de conopidă fiartă, cu maioneză, smântână și - obligatoriu - mărar, cam ca aici . E bună și așa, nu-i vorbă, dar rețeta asta o depășește tare pe precedenta! Ingrediente: - o conopidă - maioneză rapidă dintr-un ou și  200ml ulei + 1 linguriță muștar + 1/2 linguriță sare + zeamă de la 1/2 lămâie - 1 praz - opțional: 1-2 linguri smântână/iaurt Preparare: Conopida, desfăcută în buchețele, verificată și bine spălată, se fierbe în apă cu un pic de lapte și un praf de sare. Se scurge de apă, se pasează, zdrobindu-se ușor buchețelele. Partea albă a unui praz mijlociu se taie fin. Se ameste...

Chec aperitiv

Rețeta asta o am de ceva vreme, de la Arcadia. Nu mi s-a părut foarte tentantă până în momentul plecării copilului la facultate, când brusc a trebuit să devin hiper-creativă, să inventez, să redescopăr, să fiu mereu cu ceva nou, pentru a nu plictisi! :))) Ingrediente: - 4-6 ouă, sau 4 ouă întregi și 2 albușuri rămase - măsline rondele - cașcaval - șuncă - ardei gras: roșu și verde - ulei - făină albă - ouă fierte. Preparare: Gălbenușurile  se amestecă cu uleiul,   apoi se amestecă cu albușurile bătute spumă tare. Se adaugă 4-5 linguri făină albă și celelalte ingrediente tocate mărunt. Se toană în tava tapetată  un strat de compoziție,  se presară ouăle fierte tăiate cubulețe, iar apoi se completează cu restul compoziției. Se rade cașcaval deasupra. Se coace în cuptorul încălzit cca 40-50 minute, la 170 grade C.

Bruschete

Banal dar gustos! Copiii comandă întotdeauna la restaurantele cu specific italienesc bucăturile astea de pâine prăjită, scumpe de-ţi sar capacele şi care nu le ajung nici măcar pe-o măsea! Am încercat diverse variante, însă azi m-a lovit inspiraţia şi-am primit notă maximă! :))) Ingrediente: Pentru „suport": - 1 baghetă - un pic de unt - un pic de telemea - 1/2 căţel de usturoi - 1 praf de sare Am amestecat ingredientele de mai sus, am uns un strat subţire pe feliuţele de baghetă, pe care le-am dat la cuptor pentru cîteva minute. Pentru "acoperiş": Varianta cu roşii: o roşie de grădină, decojită, tăiată cubuleţe, amestecată cu un praf de sare, busuioc, 1/2 căţel de usturoi tăiat fin şi o picătură de ulei de măsline. Varianta cu ton: ton din conservă scurs de ulei, un praf piper, zeamă de lime. Bruschete cu avocado: Miezul unui avocado se zdrobește cu furculița, se adaugă zeamă de lămâie, un pic de sare și câteva picături de ulei.   ...

Cascaval pane

O reţetă banală, însă gândul meu zboară un pic în viitor, şi-mi văd băieţii plecaţi de acasă, apucându-i cheful să-şi încropească rapid ceva de-ale gurii. Cum am prostul obicei de-a fi extrem de ocupată, e posibil să nu pot da indicaţii preţioase prin telefon. Şi-uite aşa, prevăzătoare cum sunt, le scriu reţete! :)))) Ingrediente: - caşcaval (dacă tăiem feliile mari, câte 2/persoană, dacă le facem stil baghete, 3-4/persoană) - 1-2 ouă -sare, piper - 2 linguri de făină albă - pesmet (se poate şi fără, dar mie îmi place mai mult aşa). Preparare: Batem cu furculiţa ouăle întregi + sare+ piper. Adăugăm făina albă şi un pic de apă minerală. Trecem bucăţile de caşcaval prin maia, apoi le rostogolim frumos prin pesmet. Se prăjesc în ulei încins, câte 1 minut pe fiecare parte, având grijă să nu se topească caşcavalul şi s-o ia la goană din crusta sa.

Zacuscă cu vinete

Zacusca tradiţională, după reţeta clasică, din caietul mamei mele, numărul 1 în topul preferinţelor noastre! Povestea zacuştii nu e foarte complicată, mai solicitantă este însă munca-n sine! :)) De aceea, prefer să o eşalonez în două etape: în prima etapă cumpăr şi coc vinetele, le curaţ şi le pun la congelator, întregi. Asta se întâmplă de regulă în prima jumătate a lunii august. În cea de-a doua etapă, cumpăr gogşarii în aşa fel încât să fie şi mama la mine, la 4 mâini treaba merge mult mai repede, desigur! :)) Ingrediente: 5 kg gogoşari 5 kg vinete 1 1/2 kg ceapă albă 0,750 ml ulei de floarea soarelui 400 g pastă de tomate Preparare: Gogoşarii spălaţi, tăiaţi, se dau prin maşina de tocat carne / robot / blender. Ceapa tăiată feliuţe, se căleşte în ulei, până devine sticloasă, apoi se adaugă pasta de gogoşari. Când amestecul este aproape fiert, se adaugă vinetele tocate, sarea, piperul, pasta de tomate. Pentru a uşura munca, se poate fierbe în cuptor: nu mai este nevoie să ame...

Zucchini cu umplutură de telemea şi smântână

Din capitolul bucatareala, astazi am incercat aceasta reteta. Nota: 9 Zucchini spalati, se fierb taiati in sferturi 10 minute, apoi se scurg bine, cu semintele in jos, in strecuratoare. Miezul se toaca marunt, se amesteca cu telemea, smantana, o lingura de faina alba, 2 oua, sare, piper si mult marar. Se unge un vas jena cu unt, se tapeteaza cu pesmet, se aseaza dovleceii cu scobitura in sus si se umplu. Cateva linguri de  pesmet se incing 1 minut intr-o tigaie, in putin unt si se presara deasupra. Se da la cuptor 45 minute.

Zucchini pane cu sos de roşii şi usturoi

Zuchini pane cu sos de rosii coapte si usturoi  (dupa aceasta   reteta  ) - zuchini se taie felii subtiri, se sareaza, pentru a se inmuia. - se prepara o compozitie gen clatite, mai groasa (pluteste felia de zuchini pe ea) cu  mai multe oua decit de obicei, un praf de sare, piper si boia iute (o idee). - se prajesc feliile de dovlecel pe ambele fete, se scot pe prosop de hartie, pentru a se scurge - se face un sos de rosii cu usturoi, cu care se stropeste bine fiecare strat de zuchini asezat intr-un vas de Jena.

Ochiuri poloneze...

... sau dragostea trece prin stomac! :))) Mi-a venit această idee, deoarece am concluzionat azi, după mai bine de 21 de ani de convieţuire cu dragul meu soţ, că aceasta a fost prima mâncare pe care am gătit-o pentru el şi cu care l-am cucerit iremediabil! :)) Ba mai mult, mi-am amintit cum am pregătit eu mâncărica asta pentru 8 tineri de sex masculin, cu vârsta de 20 de ani, colegii de apartament ai lui Dan, din căminul studenţesc! Tin minte că mi-a luat ceva timp, întrucât băieţii aveau un reşou improvizat, din cel compus dintr-un bolţar şi-o rezistenţă! Văleleu!!! Ce disperare m-a apucat, căci vlăjganii salivau intens, iar eu mă chinuiam la foc mic şi-n crăticioară mititică, spălată şi folosită pentru următorul pas! Ingrediente: Sos: o ceapă tăiată solzişori 2+3 feliuţe de slănină, tăiată foarte fin (cubuleţe mici) o lingură ulei mezeluri: şuncă, salam, cârnaţi, etc, tăiate cubuleţe suc de roşii, bulion, păstă de tomate un pic de zahăr sare, vegeta sau delikat piper p...

Cremwursti & carnaciori in pijama

Reteta asta mi-a suscitat intersesul inca de cand am dat peste ea. Foietajul l-am cumparat acum o saptamana, sperand sa vina seara in care sa am dispozitia necesara. Astazi le-a venit randul: Ingrediente: - foietaj (am folosit Fabulo, de la Plus) - cate 2 carnaciori, respectiv cate 2 cremwursti / flamand - 1 ou - cascaval Preparare: - Se taie fasii din foietaj, se invelesc c&c (data viitoare fasiile vor fi mai late, pentru a imbraca mai uniform) - Se aseaza in tava pe fundul careia am asternut hartie de copt - Se ung cu galbenus (eu am folosit ou intreg) - Se razuieste cascaval deasupra - Se coc pana se rumesc frumos P.S. Astazi s-a asternut zapada pentru prima data, in aceasta toamna-iarna... Mai aspectuosi mi-au iesit a doua oara, cand am optat exclusiv pentru carnaciori!

Burek cu telemea

"La viata mea, am o dambla,  iubesc, ador plaaacintaaaa..." Si pentru ca am descoperit retete compatibile cu incompatibilitatea mea de-a framanta aluat, prestez saptamanal, sambata dupa-amiaza cate-un exemplar. Astazi, burek cu telemea, adaptand reteta de aici : Ingrediente: - un pachet de foi de placinta  (Bella am folosit eu) -   ulei (pentru uns foile) Umplutura: - 1 kilogram de  branza  sarata (recomandat branza de vaci +   telemea) eu am folosit doar telemea de vaca -  4-   5 oua  -     -   200 ml smantana Pentru "imbracat" placinta (deasupra): 100 ml apa minerala  100 ml smantana 1 ou Preparare: Se prepara umplutura prin zdrobirea/macinarea/razuirea branzei.  Se adauga ouale si smantana, rezultand o pasta fluida.  Se unge tava cu ulei si se intind 3 foi, ultima se unge cu ulei.  Se toarna primul strat de umplutura.  Se intind urmatoarele 3 foi, din nou a 3-a se unge ...

Ficatei de pui cu ceapa

Reteta adaptata de  aici Ingrediente 500 g ficatei pui 1 ceapa mare  1/2 lingurita cimbru uscat (sau 1 fir cimbru proaspat) 1/2 fir rozmarin 1/2 lingurita piper 1 lingurita rasa boia 1 lingurita vegeta sare 40 gr unt 2 linguri ulei lapte patrunjel pentru servit - eu am uitat de el, desi-l adusesem din gradina, asa ca l-am pozat dupa ce-am mancat (pe tocatorul cel nou si frumos, luat astazi de la Plus :)) ). Preparare spalam ficateii in mai multe ape, pana ramane curata, apoi  se acopera  cu lapte si se lasa 30 minute  topim untul si adaugam uleiul, calim usor ceapa (pana se inmoaie) ficateii scursi bine de lapte ii asezam peste ceapa,  la foc mediu, pentru a se rumeni usor (cca 3 minute). Ii intoarcem usorpe cealalta parte,  fara a amesteca in tigaie, scuturand-o. Intr-o cana cu apa dizolvam: boiaua, cimbrul, piperul, rozmarinul, vegeta si o turnam peste ficatei, (acoperiti mai bine de jumatate). Se sareaza si se lasa sa fiarba la foc ...

Rulouri cu ficatei

Este un deliciu. Reteta am luat-o de  aici Rulouri cu ficatei & bacon Ingrediente 500 g ficatei 500 g bacon afumat feliat subtire (cca 20-25 felii) - era in reteta originala, eu am folosit doar 200 g, bacon din acela foarte fin feliat; avantaj - nu mai trebuie intepati cu scobitori! sare, piper usturoi granulat - nu am folosit 1 lingura unt 1 crengura rozmarin Mod de preparare - se spala bine si se taie in 1/2 ficateii, se scurg - in untul topit se adauga o crenguta de rozmarin (eu am pus cimbru, neavand deca ceva rozmarin uscat, gasit mai tarziu) si se prajesc usor ficateii, pe ambele fete, cca 1-2 minute - se scot ficateii pe o farfurie, lasandu-se sa se raceasca - se ruleaza in bacon, se sareaza + pipereaza +/- usturoiaza - se aseaza in tava teflonata, fara grasime si se dau la cuptor 15-20 minute, iar apoi inca 5 minute cu grilul, pentru a deveni croncant baconul