Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta Friptură

Friptura Dan

Gratar la ulei

Copiiilor mei le place la nebunie carnea de porc prăjită în tigaie, supra-numită de ei "grătar la ulei". Secretul este să o faci pe îndelete, cu răbdare, s-o întorci de multe ori, până când se pătrunde bine, iar apoi se rumeneşte frumos. Ingrediente: - carne de porc tăiată în felii (de data asta a fost cotlet cu os, deci feli mai grosuţe) - sare şi piper (nu pun niciun alt condiment, nimic aromatic) - un pic de ulei - apă - vin Preparare:  Feliile de carne bine sărate şi piperate se aşează în tigaia unsaă cu ulei (1-2 linguri), se adaugă un pic de apă (50 ml) şi se acoperă cu capac. Se lasă la foc mediu, întorcându-le după ce apa începe să scadă. Se adaugă vinul şi se reduce focul, lăsându-le mai întâi acoperite, apoi după ce carnea e albă (semn că e făcută) se ia capacul şi se "păzeşte" întorcând-o până-ţi place cum arată!

Friptura leneşului

Nu există nimic mai simplu decât friptura aceasta. Cu condiţia să nu fi leşinat de foame, căci mirosul îţi aţâţă pofta de mâncare într-un fel unic! :)) Ingrediente: - 1 bucată carne de porc, de preferat cotlet fără os ori ceafă (de data asta a fost ceafă) Pentru uns friptura, se prepară un sos, gen maioneză, din ingredientele de mai jos: - 3-4 linguriţe muştar simplu - 2-3 căţei de usturoi, pisaţi - 1 linguriţă sare grunjoasă - 1/2 linguriţă piper negru, măcinat - 2-3 linguri ulei - rozmarin Preparare: Se unge bucata de carne cu acest sos, se aşează într-o formă termorezistentă (Jena) se acoperă cu folie de aluminiu şi se dă la cuptor: După circa o oră, se îndepărtează folia, dacă bucata de carne e groasă, se poate tăia, pentru a grăbi prepararea. Am servit cu cartofi cu brîmză la cuptor :

Friptură Cotlet de porc la cuptor

Relativ recent am descoperit cotletul dezosat, mă rog, l-am redescoperit şi îmi place să încerc tot soiul de reţete, inspirate şi adaptate după ceea ce găsesc pe net. Cu ceva vreme în urmă, am dat peste o reţetă de friptură a la Jamie Oliver, cred că pe blogul Mayei , însă atunci când am avut nevoie, pur şi simplu nu am mai aflat-o! Sâmbătă, am grădinărit până spre seară, când am plecat la ţară, la ai mei. Îmi doream o mâncare bună, dar care să nu necesite prea mult prezenţa mea în bucătărie! :)) Ingrediente: - cotlet dezosat de porc - 2-3 linguri ulei de măsline - usturoi - salvie - rozmarin - muştar (asta nu face parte din reţeta originală, dar am vrut eu să-l adaug) - sare, piper Preparare: Maglavaisul pentru îmbrăcat friptura:  - usturoiul pisat sa amestecă cu rozmarinul şi salvia mărunţite, ideal ar fi să se întâlnească astea toate într-un mojar (deocamdată îmi lipseşte, dar promit să remediez aspectul!)  - se adaugă sare şi uleiul de măsline - opţional: 1-...

Pui cu lamaie si usturoi la cuptor

Această reţetă circulă în casa noastră sub denumirea de pui mare, în sensul că e vorba despre puiul intreg, netăiat. Ingrediente: 1 pui 1 lămâie 1 căpăţână usturoi cartofi sare, piper Preparare: Puiul curăţat (vai, aici sunt imperfectă, recunosc!) se sărează şi se piperează bine, se aşează într-o tavă, în frigider, lăsându-se aşa, până a 2-a zi (nu am respectat niciodată această cerinţă, eu nu ştiu să fac lucrurile pe bucăţi :))) ). A doua zi, se şterge bine, se aşează din nou în tavă. Între timp, acrtofii curăţaţi, tăiaţi în sferturi, se fierb împreună cu o lămâie întreagă şi o căpăţână de usturoi, tot întreagă, doar 15 minute. Cartofii se scurg de apă şi se păstrează acoperiţi. Lămâia şi căpăţâna de usturoi, se introduc în cavitatea puiului, care se dă frumos la cuptor pentru 45 minute (în cuptorul meu durează mai mult). Astăzi l-am acoperit cu folie de aluminiu. După acest interval, se scoate puiul pe o farfurie/platou, iar cartofii scurşi, se "tăvălesc"...

Piept de pui cu ciuperci

Ingrediente: 2 bucăţi piept de pui 2 linguri ulei sare, piper ciuperci + o "alună" de unt (adică doar un pic)  tigaie Pieptul de pui spălat, desfăcut în fâşii, se sărează, piperează şi cu cele 2 linguri de ulei, se pune frumuşel în wok, cu capac, la foc mediu. Cipuercuţele întregi (pălărie + picior) bine spălate, fără a se "despieliţa", se prăjesc în bucăţica infimă de unt, scuturând tigaia. La final, se "împrietenesc":   Intr-o alta varianta, lasate separat, dar asezonate absolut divin cu sos de cascaval :

Pulpe de pui in wok

Criza de timp poate fi depasita uneori prin inlocuirea cuptorului! :)) Ingrediente: - pulpe de pui - sare, piper - un pic de ulei - un strop de apa pulpe de pui la wok

Pulpe de pui crocante

Dupa o retea de aici

Piept de pui la cuptor

In spiratia mea a fost de aceasta data dubla:  doua doamne, intamplator sau nu, avand acelasi prenume Laura Sava (carnita) si Laura Laurentiu (cartofiorii). Viata mea in bucatarie a devenit mult mai placuta de cand le-am descoperit blogurile!  Precizare: pozele au fost facute cu ceea ce-a mai ramas dupa ce-au intrat devoratorii in actiune!!! Ingrediente: - 2 piepti de pui - felii de branza topita cu cascaval Hochland - condimente: sare piper Preparare: Pieptul de pui se dezoseaza, se desface in 4-6 fasii, se aseaza intr-un vas Jena, se condimenteaza. Se stropeste cu ulei, se intorduce in cuptor, la foc mediu. Cand e gata, se acopera cu feliile de branza, se mai lasa 1-2 minute. Se papa cu multa pofta, este savuros, suculent, sublim!!! Garantat, caci ai mei evita pieptul, din motive de "uscat", dar acum au oftat de placere :))) Garnitura, descoperita recent si practicata frecvent: cartofi copti, inveliti in folie de aluminiu. 

Pulpa de porc umpluta

Pentru ca am luat ieri pulpa de porc şi mi-a rămas carne tocata de la burek, întrucât am găsit şi-am adaptat reţeta de aici , m-am pus pe treabă! Ingrediente: - 1 bucată carne de porc (pulpă am avut, pulpă-am folosit!) se recomandă cotlet, fasonat, fără grăsime - carne tocată: se recomandă 400-500 g umplutură de cârnaţi - 3 morcovi - 1 ceapă - 1 ţelina mică - 1 măr - 100 ml vin alb (am depăşit cantitatea recomandată, şi-am pus şi alb şi roşu) - sare, piper, boia Preparare: 1. Bucata de carne de porc se "buzunăreşte" cu un cuţit lung, bine ascuţit, se ascunde tocătura, îndesând-o cu coada unei linguri de lemn. Cu un cuţitaş mai mic, se fac alte buzunăraşe, în care se introduc bastonaşe de morcov. 2. Se condimentează frumos cu sare, piper, boia. 3. Legumele şi mărul curăţate şi se tăiate mai mărişor, se  aşează  într-o formă de Jena. 4. Deasupra aşezăm carnea, turnăm vinul +  apă, până la  jumătatea vasului. 5. Acoperim cu ...