Crâmpeie de Românie - Transalpina

Vara aceasta - hotărât lucru - ne-a adus un soi de reîntoarcere la origini, de căutări şi regăsiri, probabil declanşate şi de criza morală teribilă, dar - cu siguranţă - şi de criza economică.
Deşi am aflat recent de Transalpina, ne-am propus să o străbatem. Ne-a folosit mult această hartă, fără de care am fi plutit în derivă, cu atât mai mult cu cât aşezările umane sunt aproape inexistente, iar  indicatoarele rutiere lipsesc cu desăvârşire.
Direcţia traseului nostru, venind dinspre Timişoara, a fost  Şugag  - Obârşia Lotrului - Rânca - Novaci.
Valea Sebeşului, cu frumoasele păduri de foioase, respectiv Barajul Oaşa, zonă de conifere:

Am regăsit parţial şi atmosfera tablourilor lui Grigorescu:  turme de mioare ordionate, vaci cu personalitate de domnişoare la şosea şi măgăruşi neînfricaţi:

Şoseaua este într-o stare foarte bună, în cea mai mare parte. Asfaltul negru creează o senzaţie ciudată în sălbăticia aceea, însă inima mi s-a oprit de vreo 2-3 ori atunci când aveam senzaţia că brusc dispare drumul! :))) Tot de vreo 2-3 ori, în pante incredibil de abrupte, s-a oprit şi motorul maşinii, căci peisajul a reuşit să-l vrăjească şi pe Dan, făcându-l să uite că trebuie să schimbe viteza! :)))

În pasul Urdele, cea mai înaltă trecătoare din România,  am studiat panoul informativ şi-am scrutat zările, iar copiii au avut şedinţă foto, incluzându-i şi pe cicliştii anonimi: 

Am continuat să urcăm, iar unde ne-a permis lăţimea drumului am oprit, pentru câteva poze:

Ceea ce ni s-a arătat ochilor a fost fascinant: un lac într-o căldare:

Drumul a continuat cu serpentine ameţitoare, suişuri abrupte, iar noi ne grăbeam spre norii pe care-i vedeam în depărtare, neîndrăznind să întrebăm cu voce tare dacă-i vom străbate! :)))

Jocul norilor cu Soarele:

În peisajul pajiştii alpine, rămăşiţele vegetaţiei, pregătită pentru o lungă iarnă...

Un cadru cu toţi patru, cu capu'n nori, râzând spre maşină, căci acolo amplasasem aparatul foto: