Treceți la conținutul principal

Dulceaţă de frăguţe

... cu parfumul copilăriei, când, împreună cu părinţii şi sora mea băteam pădurile din vecinătatea orăşelului, culegând frăguţe şi mai târziu în vară, zmeură, atât de parfumate!
Ţin minte că eram leneşă rău la adunat, mai degrabă mâncam până mă săturam, iar apoi voiam să plecăm acasă. Ai mei, oameni foarte harnici şi vrednici, mă amăgeau, încercând să-mi distragă atenţia, iar eu îmi plângeam de milă.
Abia în anii studenţiei au început să-mi lipsească ieşirile la pădure, în Clujul sufocat de praf şi gălăgie, sesiunea de vară mâ făcea întotdeauna nostalgică. Băiet fiind, păduri cutreieram...
Aseară, doamna de la care cumpăr fructe de pădure, mi-a poposit în prag cu o găletuşă de frăguţe proaspete.
Le-am ales încă o dată, deşi erau perfect curate şi curăţate, apoi le-am pus la foc, însă preocupată cu spălatul şi sterilizatul borcanelor, mi s-au prins de fundul cratiţei, trebuind să le golesc iute în alta. 
Reţeta:
  • frăguţe, eu am avut 2,4 kg (o găleţică de 5 l)
  • 800 g zahăr / 1 kg de fructe, aşadar, 2 kg de zahăr
  • aspirină/salicilat
Preparare:
Fructele curăţate se pun la foc mic, iar din momentul în care dau în clocot, se lasă 10 minute.
Se adaugă zahărul, se mai lasă 7 minute, după primul clocot.
Se adaugă 3-4 aspirine zdrobite.
Se toarnă fierbinte în borcanele bine spălate şi fierbinţi şi ele, în urma sterilizării în cuptor.
Se închid capacele, se întorc cu fundul în sus, pentru cca 1/2 oră, apoi se readuc în poziţia normală.
Le-am împachetat, iar după răcire se aşează frumos în pivniţă/cămară.

Comentarii

  1. Buna seara.
    Din colpilarie n-am mai mancat fragute, Locuiesc in Timisoara si sunt f. bolnava ( cancer ). Imi doresc sa cumpar fragute de undeva si sa-mi fie trimise prin curier ( platesc serviciul!).Puteti sa-mi indicati o firma sau o persoana fizica? Un telefon?
    Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  2. Din pacate fragutele au trecut acum. Nu stiu ce sa zic, poate se mai gasesc congelate pe la supermarket-uri, stiu ca si eu am cunmparat intr-o iarna amestec de fructe de padure.
    Imi pare foarte rau.

    RăspundețiȘtergere
  3. Dulceata de fragi pe care am prparat-o dupa retetele obisnuite are o aroma extraordinara cand o mananci, insa iti lasa in dura un gust usor amarui. Care este secretul pentru a scapa de acest inconvenient?

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Mâncărică de carne afumată cu cir de mămăligă și topșă

Această mâncărică este mai mult decât grozavă, iar mai bună decât o fac părinții mei, căci la asta se lucrează în echipă, nu cred să existe! :) Mâncărica de afumătură Ingrediente: - costițe de porc afumate - mușchi de porc afumat - cârnați de porc afumat - 2 linguri untură - apă rece - cir de mămăligă Preparare: Se taie costițele și mușchiul și se pun la fiert, când sunt aproape fierte, se adaugă cârnații tăiați.  Se prăjesc apoi în untură. Se adaugă cirul de mămăligă. Se mănâncă fierbinte, musai cu mămăligă. Topșa Ingrediente: Mămăliga: făină de porumb, de preferat de la moară, apă, sare Preparare: Se unge ușor tava cu ulei, se așează un strat de mămăligă, apoi unul de brânză, iar la final încă un strat de mămăligă. Se dă la cuptor. Cele două se servesc împreună, cu salată de varză acră. Merg foarte bine cu vin fiert, așa, ca de sezon.

Topcit cu cir de mămăligă

Deci asta e o mâncare pe care o ador, în special vara, când ajung câteva zile la ţară, la ai mei. Îmi aminteşte iremediabil de vremurile copilăriei, mă reîntoarce la matcă, îmi dă sentimentul de apartenenţă la neam şi ţară. Sunt o tradiţionalistă şi nu mă sfiiesc s-o recunosc! Prefer să fie gătită de mama, motiv pentru care o includ tot în categoria "comori din bucătăria mamei", chiar dacă e făcută în colaborare cu tata, ca şi încă vreo două-trei chestii de astea "din popor". Acum îmi dau seama că trebui să-i pozez pe autori, însă ca dovadă nu am decât o farfurie cu mâncare! Topcit cu cir  Ingrediente: 2-3 cepe mărişoare brânză un pic de ulei mărar cir de la mămăligă (zeama sau fiertură de mălai cu apă) Preparare: se căleşte ceapa până se înmoaie, fără a se arde defel se adaugă brânza frământată se lungeşte cu cir se sărează, după gust se înverzeşte cu mărar proaspăt sau congelat.

Găluşte cu păsat

Din ciclul comorilor de aur ale bunicilor, prestate de mama mea: Găluşte cu păsat La ţară se cheamă găluşte, şi sunt mai mari decât sarmalele cu carne, deşi la noi în Ardeal, se fac mari toate! Ingrediente: 5-6 cepe mari 300-350 g păsat 100 g orez slăninuţă, jumeri 2-3 linguri untură de porc afumătură moare varza acră condimente: sare, piper, delikat cimbru uscat Preparare: Ceapa tăiată solzişori se căleşte în untură. Păsatul foarte bine spălat, în câteva ape, până când aceasta rămâne curată, la fel şi orezul, se adaugă peste ceapă. Se adaugă cimbrul şi se condimenteză. Se pune apă şi se lasă să fiarbă 25-30 minute. Se aleg frunze de varză mari,  pregătite ca pentru sarmale (nervura principală îndepărtată). Se aşează umplutura şi se completează cu o jumară / bucăţică de slăninuţă şi se împachetează la fel ca sarmalele obişnuite. Se fierb cu afumătură, în apă + moare (zeamă de varză) la foc mic 4-5 ore. Se servesc fierbinţi.