Crâmpeie de Românie (Bucovina 1)

Drumul nostru a continuat spre Gura Humorului, unde doream să vizităm Mănăstirea Humor, iar apoi Voroneţ, unde aveam să şi înnoptăm.

Mănăstirea Humor m-a impresionat într-un mod cât de poate de plăcut. Prima din seria celor cu fresce exterioare, fără turn şi cu acoperişul acela caracteristic, ca o cuşmă, în armonie perfectă, de o simplitate şi-un firesc desăvârşit. M-au impresionat măicuţele, minunat de naturale şi zâmbitoare, le-am surprins de câteva ori vorbindu-şi, chiar chichotind uşor, de unde am tras concluzia că li se potriveşte pe deplin denumirea aşezământului în care vieţuiesc şi că posedă - cu siguranţă - un subtil simţ al umorului.

Culoarea predominantă: roşu-cărămiziu.

Turnul de supraveghere ne-a incitat curiozitatea, şi-am purces la escaladarea treptelor, din ce în ce mai înalte şi cu pereţii tot mai strâmţi. 

După ce ne-am umplut sufletele de bucurie şi pace, ochii ne-au fost atraşi de minunăţiile înşirate   de la poarta mănăstirii. Covoare, ştergare, cămăşi populare şi ii, linguri de lemn şi strachini, într-o frumoasă şi bogată paletă cromatică .   

Am ajuns pe înserat, la Voroneş, fiind aproape singurii vizitatori, am reuşit să surprindem o atmosferă liniştitoare şi aducătoare de bucurie.

Voroneţ... perla mănăstirilor... inconfundabilul albastru... "Capela Sixtină a Orientului", datorită frescei imense a Judecăţii de apoi.

Am înnoptat la o pensiune cu nume de vis "Colţ de Bucovina":

Mi-aş fi dorit ca dimineaţa să mă întorc la mănăstire, să mă bucur din nou, însă ne aşteptau alte şi alte frumuseţi...