Treceți la conținutul principal

Crâmpeie de Românie - Horezu

 M-am îndrăgostit iremediabil de această ceramică, în urmă cu 20 de ani, atunci când am văzut primele farfurii de Horezu. Mi-am dorit întotdeauna să ajung în "ţara" lor, însă nu mi-am imaginat nici pe departe cât de pitoresc este satul Olari unde se produc de fapt aceste minunăţii.
Ne-am propus să "pierdem" o juma' de oră bună la Olari, în fapt au fost mai bine de 3 ore!
Aşezarea cuprinde casele.atelier ale meşterilor olari. Am străbătut-o până la ultima casă, iar la coborâre, am vizitat şi cumpărat de la fiecare câte ceva. Alegerea a fost foarte dificilă, căci le-aş fi vrut pe toate! :)))
Matinali, probabil şi datorită vremei înnorate, cei mai mulţi dintre ei, meştereau, conform tradiţiei. Tehnica este cât se poate de primitivă, de naturală, aş spune: roata acţionată cu piciorul, pictarea acestora, adânciturile specifice. Este fascinant şi emoţionant să vezi cum, sub ochii tăi, bucăţica de lut capătă formă.
Mi-au plăcut oamenii locului: prietenoşi, deschişi, calzi, vorbăreţi şi dornici să-ţi lămurească neştiinţa, păstrând însă cu sfinţenie secretul. La întrebări indiscrete, răspunsuri evazive! :)) Totuşi, punând cap la cap, am înţeles că de fapt lutul este din zonă, dar nu chiar aşa aproape şi totuşi nici foarte departe! ;)) Culorile sunt naturale, din pământuri, pe care le cunosc de la bunici, din locuri ştiute doar de cei iniţiaţi, iar verdele şi albastru sunt din cupru. Grămezile imense de lemne de fag nu sunt pentru iernile lungi, ci pentru cuptoare! De cele mai multe ori comercianţii sunt cei care le cunmpără en-gros marfa, pentru a o revinde.
Casele meşterilor olari:


Crâmpeie din atelierele olarilor:

Căteva imagini cu minunăţiile colorate:
În Horezu, la fel ca şi în Corund, de o parte şi alta a drumului, comercianţii îşi etalează mărfurile, numai că, sunt amestecate toate zonele folclorice ale României, şi-n plus şi cele ale Chinei şi altor ţări asiatice & africane! Cu greu am reuşit să "decupez" câteva piese desăvârşite, din ciclul "Of, Doamne!":


Drumul nostru a continuat cu vizitarea Mănăstirii Horezu / Hurezi, o adevărată bijuterie arhitectonică, cea mai reprezentativă construcţie în stil brâncovenesc. Se spune că numele provine de la răpitoarele nocturne huhurezi, singurele care tulburau liniştea acestor tărâmuri de poveste, situate la poalele munţilor Căpăţânii:


Deşi curtea era plină de trandafiri absolut impecabili, aflaţi la al doilea val de înflorire, nu m-a tentat să-i fotografiez; de altfel, un grup de turişti germani era pra ocupat cu mirosirea, mângâierea & imortalizarea lor.
Am fost cucerită de mirosul dulceag-otrăvitor al leandrilor arborescenţi şi-am admirat alte plante:

Comentarii

  1. daaa, ai vazut ce leandrii imensi erau la manastire! felicitari pentru itinerariu!

    RăspundețiȘtergere
  2. Leandrii asa de mari nu am mai vazut niciodata! Nici macar in vreo gradina botanica! Iar mirosul lor... ah, mirosul!!!
    A fost un traseu remarcabil, pacat ca un pic pe fuga!

    RăspundețiȘtergere
  3. Mirela, imi place foarte mult felul in care povestesti! :) Felicitari!
    Atunci cand citesc postarile tale chiar ma simt in acele locuri de care vorbesti!
    Am fost de vreo cateva ori in Horezu, dar spre rusinea noastra nu am mers si in satul Olari, insa m-ai facut curioasa, asa ca data viitoare vom merge sigur sa-i veddem la treaba!
    Cat despre Manastirea Hurezi este o adevarata bijuterie , nu-i asa? Nu degeaba a fost inclusa in patrimoniul UNESCO ! :)
    Si cand ajungi in Rm. Valcea sa dai de veste! ;)

    RăspundețiȘtergere
  4. Ma bucur ca ti-am desteptat curiozitatea! :))
    Manastirea este de exceptie, chit ca vara asta am vazut capodoperele din Moldova si Bucovina, mi-a produs o stare de incantare reala.
    In ce priveste Rm. Valcea, a fost prima oara cand am vazut acest oras, mai mult chiar, mi-am facut piata: vinete, gogosari, capia! :))))

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Topcit cu cir de mămăligă

Deci asta e o mâncare pe care o ador, în special vara, când ajung câteva zile la ţară, la ai mei. Îmi aminteşte iremediabil de vremurile copilăriei, mă reîntoarce la matcă, îmi dă sentimentul de apartenenţă la neam şi ţară. Sunt o tradiţionalistă şi nu mă sfiiesc s-o recunosc! Prefer să fie gătită de mama, motiv pentru care o includ tot în categoria "comori din bucătăria mamei", chiar dacă e făcută în colaborare cu tata, ca şi încă vreo două-trei chestii de astea "din popor". Acum îmi dau seama că trebui să-i pozez pe autori, însă ca dovadă nu am decât o farfurie cu mâncare! Topcit cu cir  Ingrediente: 2-3 cepe mărişoare brânză un pic de ulei mărar cir de la mămăligă (zeama sau fiertură de mălai cu apă) Preparare: se căleşte ceapa până se înmoaie, fără a se arde defel se adaugă brânza frământată se lungeşte cu cir se sărează, după gust se înverzeşte cu mărar proaspăt sau congelat.

Găluşte cu păsat

Din ciclul comorilor de aur ale bunicilor, prestate de mama mea: Găluşte cu păsat La ţară se cheamă găluşte, şi sunt mai mari decât sarmalele cu carne, deşi la noi în Ardeal, se fac mari toate! Ingrediente: 5-6 cepe mari 300-350 g păsat 100 g orez slăninuţă, jumeri 2-3 linguri untură de porc afumătură moare varza acră condimente: sare, piper, delikat cimbru uscat Preparare: Ceapa tăiată solzişori se căleşte în untură. Păsatul foarte bine spălat, în câteva ape, până când aceasta rămâne curată, la fel şi orezul, se adaugă peste ceapă. Se adaugă cimbrul şi se condimenteză. Se pune apă şi se lasă să fiarbă 25-30 minute. Se aleg frunze de varză mari,  pregătite ca pentru sarmale (nervura principală îndepărtată). Se aşează umplutura şi se completează cu o jumară / bucăţică de slăninuţă şi se împachetează la fel ca sarmalele obişnuite. Se fierb cu afumătură, în apă + moare (zeamă de varză) la foc mic 4-5 ore. Se servesc fierbinţi.

Sirop din muguri de jneapăn

Dumnezeu mă iubește, simt asta în fiecare zi a vieții mele... Nu am făcut sirop din conuri și/sau muguri de brad de mulți ani, din vremea când copiii erau mici. Anul acesta însă, mi-am propus să-l prepar; atâta doar că până am verbalizat, a trecut sezonul. Eram convinsă că am pierdut și ultima șansă, când cineva mi-a oferit muguri de jneapăn, culeși de la munte... Mirosul lor mi-a adus toată pădurea și tot muntele în bucătărie, de-acolo a evadat pe terasă, și apoi în toată curtea... Mi-au adus în minte vacanțele copilărei, petrecute într-un sat de munte, la bunicii materni, când mergeam la fân, trecând prin păduri de conifere umbroase și amețitor de mirositoare... Fiecare picătură din siropul obținut îmi pare aur curat... Sunt fericită pentru că mi-am împlinit un vis! Rețeta: - conuri sau muguri de brad, molid sau alte conifere - apă - zahăr: 1 kg/l de lichid rezultat - lămâie Preparare: Se spală mugurii/conurile și se pun la fiert, într-o cratiță, cu apă care ...