Deci asta e o mâncare pe care o ador, în special vara, când ajung câteva zile la ţară, la ai mei. Îmi aminteşte iremediabil de vremurile copilăriei, mă reîntoarce la matcă, îmi dă sentimentul de apartenenţă la neam şi ţară. Sunt o tradiţionalistă şi nu mă sfiiesc s-o recunosc! Prefer să fie gătită de mama, motiv pentru care o includ tot în categoria "comori din bucătăria mamei", chiar dacă e făcută în colaborare cu tata, ca şi încă vreo două-trei chestii de astea "din popor". Acum îmi dau seama că trebui să-i pozez pe autori, însă ca dovadă nu am decât o farfurie cu mâncare! Topcit cu cir Ingrediente: 2-3 cepe mărişoare brânză un pic de ulei mărar cir de la mămăligă (zeama sau fiertură de mălai cu apă) Preparare: se căleşte ceapa până se înmoaie, fără a se arde defel se adaugă brânza frământată se lungeşte cu cir se sărează, după gust se înverzeşte cu mărar proaspăt sau congelat.

Mulțumesc Mirela.
RăspundețiȘtergerePentru câteva clipe eu m-am întrebat dacă nu cumva sunt prostul satului vibrând la această idee dar mi-am răspuns repede că nu-i problema mea dacă nu multă lume a făcut-o. Eu m-am simțit mai bogată.
:) Ai perfecta dreptate, Ilinca!
RăspundețiȘtergereTi-am spus cat de frumosi sunteti?
RăspundețiȘtergereSa fiti sanatosi si norocosi!
Saru'mana, Myky! :)
ȘtergereDaca au acceptat sa imbrace ia si mai presus de asta... sa fie si fotografiati... o adanca apreciere din partea mea.
RăspundețiȘtergere