Treceți la conținutul principal

Compot de piersici

 
Hotărât lucru: vacanța de vară mă ispitește și mă face - într-un soi de penitență recunoscută - să-mi scot pârleala zilelor prea încărcate de peste an.
Este al doilea compot pe anul ăsta, după cel de cireșe, apoi va mai urma cel de mure și dacă vor fi frumoase prunele, posibil să lungesc lista la patru :).
Ingrediente:
- 1 kg piersici curățate de sâmburi
- 4-5 linguri de zahăr/borcan de 800 ml
- apă
+/- salicilat, după încrederea fiecăruia
Preparare:
Borcanele bine spălate vor fi umplute cu piersicile tăiate sferturi (sau felii mai subțiri, după preferință).
Adăugăm zahărul, apoi umplem cu apă.
Se închid cu capac, se dau la dunst, fierbându-se 30-40 minute într-o cratiță cu fundul acoperit cu hârtie/cârpe. Deasupra borcanelor eu improvizez un ”capac” de hârtie (pliante, reclame).
Se lasă la răcit în apă, sau în pături, apoi se păstrează în cămară/pivniță.
Nu este nicio problemă dacă zahărul rămâne pe fundul borcanului, căci în câteva zile se va dizolva complet.

Comentarii

  1. Si asta-i bun! In preferintele mele este al doilea dupa compotul de pere.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ai dreptate, perele sunt de exceptie, motiv pentru care le consum ca atare, niciodata nu(-mi) sunt de ajuns! :))

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Găluşte cu păsat

Din ciclul comorilor de aur ale bunicilor, prestate de mama mea: Găluşte cu păsat La ţară se cheamă găluşte, şi sunt mai mari decât sarmalele cu carne, deşi la noi în Ardeal, se fac mari toate! Ingrediente: 5-6 cepe mari 300-350 g păsat 100 g orez slăninuţă, jumeri 2-3 linguri untură de porc afumătură moare varza acră condimente: sare, piper, delikat cimbru uscat Preparare: Ceapa tăiată solzişori se căleşte în untură. Păsatul foarte bine spălat, în câteva ape, până când aceasta rămâne curată, la fel şi orezul, se adaugă peste ceapă. Se adaugă cimbrul şi se condimenteză. Se pune apă şi se lasă să fiarbă 25-30 minute. Se aleg frunze de varză mari,  pregătite ca pentru sarmale (nervura principală îndepărtată). Se aşează umplutura şi se completează cu o jumară / bucăţică de slăninuţă şi se împachetează la fel ca sarmalele obişnuite. Se fierb cu afumătură, în apă + moare (zeamă de varză) la foc mic 4-5 ore. Se servesc fierbinţi.

Sirop din muguri de jneapăn

Dumnezeu mă iubește, simt asta în fiecare zi a vieții mele... Nu am făcut sirop din conuri și/sau muguri de brad de mulți ani, din vremea când copiii erau mici. Anul acesta însă, mi-am propus să-l prepar; atâta doar că până am verbalizat, a trecut sezonul. Eram convinsă că am pierdut și ultima șansă, când cineva mi-a oferit muguri de jneapăn, culeși de la munte... Mirosul lor mi-a adus toată pădurea și tot muntele în bucătărie, de-acolo a evadat pe terasă, și apoi în toată curtea... Mi-au adus în minte vacanțele copilărei, petrecute într-un sat de munte, la bunicii materni, când mergeam la fân, trecând prin păduri de conifere umbroase și amețitor de mirositoare... Fiecare picătură din siropul obținut îmi pare aur curat... Sunt fericită pentru că mi-am împlinit un vis! Rețeta: - conuri sau muguri de brad, molid sau alte conifere - apă - zahăr: 1 kg/l de lichid rezultat - lămâie Preparare: Se spală mugurii/conurile și se pun la fiert, într-o cratiță, cu apă care ...

Chec cu portocale

Ziua de astăzi e una foarte dragă sufletului meu, căci în urmă cu douăzeci de ani, într-o sâmbătă geroasă deveneam mamă... Andrei a împlinit 20 de ani! O spun cu mândrie, cu bucurie, cu un pic de nostalgie: cât de repede au trecut! Pentru că de curând am redescoperit în caietul de rețete checul acesta simplu care a fost pe gustul lui, l-am reeditat astăzi. Ingrediente: - 3 ouă - 1 portocală - 1 cană zahăr - 1 cană făină albă - 3 linguri ulei Preparare: Gălbenușurile se amestecă cu zahărul tos și portocala întreagă (inclusiv coaja) dată pe răzătoare sau robot, iar apoi se încorporează uleiul. Se adaugă făina în ploaie, iar la final albușurile bătute spumă. Se coace în tava tapetată cu hârtie. Se pudrează cu zahăr.